Tatăl meu a fost fotbalist, așa că am început și eu fotbalul la șase ani.

Am jucat timp de 12 ani, la nivel de performanță.

Trei antrenamente pe săptămână, meciuri în weekend, cantonamente, turnee. Sportul făcea parte din programul meu aproape în fiecare zi.

La 18 ani am renunțat la fotbal, dar nu și la mișcare.

M-am apucat de sală și am continuat să mă antrenez constant.

Ani de zile, obiectivele mele au fost destul de simple: să pun masă musculară, să fiu mai puternic și să arăt mai bine.

Doar că, în ultimul timp, am început să privesc sportul puțin diferit.

De ce tenis?

În 2026 am decis să încerc tenisul.

Îmi doream un sport diferit de ceea ce făceam deja în sală. Ceva care să combine mișcarea, coordonarea, tehnica și competiția.

Și, foarte important, ceva care să îmi placă suficient încât să vreau să îl practic constant.

Am început să iau lecții cu un antrenor și să joc și cu parteneri.

În prezent, încerc să ajung pe teren de două sau trei ori pe săptămână.

Și pot spune că mi-am schimbat destul de repede impresia despre cât de complicat este sportul ăsta.

Condiția fizică nu înlocuiește tehnica

Venind după atâția ani de sport, mă așteptam să mă adaptez relativ ușor.

Doar că tenisul este mult mai tehnic decât pare atunci când te uiți la un meci.

Forehand-ul a început să îmi iasă destul de bine.

Slice-ul, la fel.

Dar reverul cu o singură mână? Acolo încă am foarte mult de lucrat.

Și serviciul este o provocare separată.

Pot să înțeleg mișcarea teoretic, dar asta nu înseamnă că o și execut corect de fiecare dată.

Mi se pare interesant să fiu din nou în poziția de începător, după ani în care sala devenise ceva foarte familiar.

Am început să fiu atent și la partea cardiovasculară

La sală urmăream în principal greutățile, repetările și progresul muscular.

Acum mă interesează mai mult și efortul cardiovascular.

La tenis folosesc Apple Watch ca să urmăresc durata sesiunilor și pulsul.

Am avut inclusiv antrenamente în care ceasul a înregistrat perioade lungi de intensitate ridicată.

Nu interpretez automat fiecare zonă de puls ca pe o măsurătoare perfectă a efortului. Dar datele îmi oferă un punct de plecare pentru a compara sesiunile.

În paralel, încerc să includ și antrenamente mai ușoare, de tip Zone 2.

Nu pentru că am renunțat la sală, ci pentru că acum mă interesează mai multe componente ale condiției fizice.

Ce s-a schimbat în felul în care privesc sportul

La 20 de ani mă interesa în special cum arăt.

La 30 de ani încă mă interesează.

Dar a apărut o întrebare în plus.

Ce vreau să pot face la 50, 60 sau 70 de ani?

Nu știu exact cum o să arate viața mea peste 30 de ani.

Dar vreau să continui să mă mișc, să am energie și să pot practica sporturile care îmi plac.

Tenisul a devenit încă o parte din povestea asta.

Și, sincer, îmi place că mai am foarte multe de învățat.